Instituții publice au sau nu activitate vizibilă însă se calcă pe picioare când vine vorba de cumpărături. Multe și dese. Valorile sunt mici, nu totul de-o dată pentru că se impune licitație, sau măcar cerere de oferă. Și, ce-i mai bună și mai la îndemână dacă nu achiziția directă, mama profitului garantat!

• Shopping pe bani publici…

Consiliul Județean Olt bifează o achiziție „verde”, de aproape 20.000 de euro, pentru tuns, udat, săpat și, desigur, facturat. Contractul ajunge, deloc surprinzător, la Idrisa Garden, firmă care pare să fie deja parte din peisaj, la fel de constantă ca gazonul pe care îl întreține pe banii publici. De ani de zile relația merge uns: ei prestează, CJ Olt plătește(n.n. de altfel unicul contract oficial al firmei-SICAP).

Pe hârtie, totul arată impecabil. Gazonul se tunde la preț de metru pătrat, gardul viu se sapă și se aranjează la tarif de parcă ar fi bonsai japonez, florile sunt plantate și întreținute cu grijă, iar tratamentele sunt aplicate „exclusiv cu produse Scotts”, că doar nu stropești domeniul public cu orice. Până și coșurile de gunoi primesc atenție zilnică, cu tarif separat, să nu existe dubii că și deșeurile sunt tratate premium. La banii ăștia, te-ai aștepta ca iarba să crească mai dreaptă și florile să salute când treci pe lângă ele.
Doar că apare o mică problemă, din aceea care strică armonia peisajului: cine face, de fapt, toată munca asta? Pentru că Idrisa Garden are, oficial, un singur angajat. De doi ani. Înainte, nici măcar atât(n.n. dar a încasat!). Și cu acest unic erou al spațiilor verzi ar trebui acoperite gazonul, gardul viu, arborii, florile, tratamentele, udarea și curățenia zilnică.

Practic, un om care, dacă ar fi realitatea din contract, ar trebui să fie simultan grădinar, peisagist, alpinist utilitar, instalator de irigații și, probabil, și responsabil cu sacii menajeri. Experiență există, nimic de zis. Administratorul firmei a lucrat în trecut la serele primăriei din Slatina și celebra Rupiah, cu pregătire în domeniu. Dar nici cea mai solidă experiență nu explică cum un singur angajat poate să fie, în același timp, în mai multe locuri, să tundă gazonul, să toaleteze arbori și să planteze flori, toate la standard de „vilă de protocol”. Ori vorbim despre o eficiență nemaivăzută, ori despre o realitate ceva mai… flexibilă.
Și atunci rămâne întrebarea simplă, dincolo de tarifele atent calculate și descrierile frumoase din ofertă: dacă lucrările chiar se fac, cine le face? Iar dacă nu se fac la nivelul plătit, ce anume se plătește, de fapt, din cei aproape 20.000 de euro? Pentru că, în povestea asta, singurul lucru care pare să crească sigur și constant nu e gazonul, ci nota de plată de la un an la altul.