„Investim în echipamente care salvează vieți, pentru ca pacienții să beneficieze de îngrijire rapidă, corectă și sigură”, declara președintele Consiliului Județean Olt, Marius Oprescu, în toamna anului trecut. Pe hârtie, sloganul sună impecabil. În realitate, unele investiții ridică mari semne de întrebare. Iar un astfel de exemplu este Angiograful în valoare de 7,16 milioane lei, achiziționat anul trecut de Spitalul Județean de Urgență Slatina, aparatul menit să salveze vieți în caz de infarct sau accident vascular cerebral dar care nu funcționează nici la aproape un an de la cumpărare. Și nu pentru că nu ar fi fost instalat, ci pentru că spitalul nu are personalul necesar și nici toate avizele și autorizațiile pentru a deschide activitatea de cardiologie intervențională. Constatările aparțin chiar inspectorilor Curții de Conturi și ridică tocmai acele mari semne de întrebare, încă de la achiziție dar nu numai acolo.

Spre exemplu, în documentația de atribuire, furnizorul s-a angajat să asigure o garanție de minimum 60 de luni. În contractul semnat însă, surpriză, garanția a scăzut la 24 de luni. Trei ani pierduți pentru spital, trei ani în care pentru orice defecțiune plata se făcea din bani publici. Oare să fi fost pregătit deja și contractul de… mentenanță, alți bani, altă distracție?! Rămâne întrebarea pentru că în timpul desfășurării auditului a fost încheiat un act adițional cu furnizorul prin care s-a modificat perioada de garanție la 60 de luni așa cum preveedea documentația inițială- fiind inclusă instalarea, punerea în funcțiune, instruirea pesonalului dar și asigurarea service-ului și mentenanței(!!!).
Cum spuneam, nici la aproape un an de la achiziție, aparatul nu este folosit. De precizat, achiziția nu s-a făcut din bani privați, nu e vorba despre vreo donație. Costul a fost plătit din bani publici, teoretic pe… necesitate așa cum reiese chiar din Nota de fundamentare nr.32086/02.08.2024 (nota privind cuprinderea în programul de investitii pentru anul2024 a echipamentului medical,,Angiograf) în care se specificǎ faptul cǎ:,,unitatea dispune de spafii medicale adecvate amplasǎrii echipamentelor medicale propuse a se achizitiona, precum si de specialisti cu atestare pentru a desfǎsura activitǎfi medicale specifice“. Numai că, nici măcar în iulie 2025, la momentul auditului, angiograful nu era utilizat(n.n. nu este nici azi, septembrie 2025) pentru cǎ “entitatea nu are structura necesarǎ de personal calificat si nu a obfinut toate avizele si autorizatiile neceare pentru desǎsurarea activitǎtii medicale de cardiologie interventionalǎ” .
Așadar, Curtea de Conturi a spus clar: conducerea SJU Slatina nu a urmărit respectarea garanției, nu a asigurat pregătirea pentru folosirea aparatului și nu a aplicat mecanismele minime de control intern. Achiziția de 7,16 milioane este, momentan, doar o piesă scumpă de muzeu. O investiție „strategică” care, momentan, nu servește scopului pentru care a fost făcută. Un angiograf care ar fi trebuit să fie un pas înainte în medicina din Olt devine acum un exemplu despre cum lipsa de planificare și de responsabilitate transformă un proiect bun într-o risipă. Auditorii au recomandat conducerii SJU Slatina măsuri urgente pentru ca angiograful să devină operațional și să își îndeplinească rolul – salvarea pacienților prin intervenții rapide și minim invazive. Însă până atunci, rămâne întrebarea: investim pentru pacienți sau doar pentru statistici și declarații politice?








