Reacția ministrului Florin Barbu la materialele apărute despre contractele de la ANIF nu este, din păcate, una de clarificare, transparență sau asumare. Este o reacție de manual: victimizare, conspirații externe, apel la patriotism și promisiunea unui „comunicat de dezmințire” care, anticipat, va dezminți cel mult intenții, nu fapte: „este o campanie împotriva mea”, „m-am opus Mercosur”, „îmi iubesc țara și fermierii”, „Slatina nu este Soros” – acesta este registrul în care ministrul a ales să răspundă. Nu e o explicație punctuală despre contracte, despre firme, despre sume. Nu e despre de ce aceleași două-trei firme apar recurent, nici o clarificare politică și administrativă a oportunității și corectitudinii acestor atribuiri. Doar… zgomot.

Nu doar de manual(n.n. reacția) cât previzibilă dar mai ales prea bine cunoscută. Am mai văzut acest film. Cu aceleași replici, același decor și aceeași poză de „patriot asediat”. Diferența este doar de an și de personaj. În 2018, rolul îl juca Darius Vâlcov. Astăzi, îl joacă Busi.

Când apar documente, contracte, firme și sume, nu urmează explicații, ci o schimbare de registru: nu mai vorbim despre administrație, ci despre conspirații. Nu mai discutăm despre bani publici, ci despre „campanii împotriva mea”. Nu mai răspundem la întrebări, ci invocăm dragostea de țară și fermieri. Exact ca atunci.
Să ne amintim. În 2018, Vâlcov declara răspicat că este victima unui complot pentru că ar fi refuzat să semneze un acord „împotriva interesului național”. Se prezenta ca ultimul apărător al României, hărțuit de forțe obscure. Dosarele nu erau despre corupție, ci despre răzbunare. Anchetele nu erau despre fapte, ci despre trădare. Finalul îl știm: condamnare, încarcerare, Rahova.

Astăzi, Barbu folosește aceeași schemă. „M-am opus Mercosur.” „Este o campanie împotriva mea.” „Îmi iubesc țara și fermierii.” „Slatina nu este Soros.” Exact aceleași instrumente retorice: mutarea discuției de la contracte la emoții, de la fapte la identitate, de la administrație la victimizare.

Nici Vâlcov nu vorbea atunci despre contracte. Nici el nu explica punctual acuzațiile. Anunța „achitarea care va veni”, exact cum Barbu anunță acum un „comunicat de dezmințire”. Un comunicat care, cel mai probabil, va spune ce știm deja: că atribuiri există pe SICAP. La fel de adevărat și la fel de irelevant. Pentru că SICAP nu explică de ce aceleași două-trei firme apar constant, nu explică oportunitatea, nu explică relațiile, nu explică decizia politică din spatele procedurii.
Paralela este una despre comportament politic. Ambii au ales să pozeze în victime înainte de a lămuri faptele. Ambii au transformat suspiciunile administrative în atacuri la adresa națiunii. Ambii au încercat să se legitimeze prin patriotism atunci când erau chemați să dea explicații.

Diferența este că istoria ne oferă deja un precedent. Știm unde duce acest tip de discurs. Știm cum arată finalul atunci când un demnitar confundă transparența cu propaganda și explicația cu lamentația.
Dacă ministrul Barbu nu vrea să rămână în aceeași fotografie de grup cu Vâlcov, are o singură opțiune: să iasă din rolul de victimă și să intre în rolul de ministru. Cu explicații clare, documente, răspunsuri punctuale. Fără Soros, fără Mercosur, fără eroi și fără martiri.
Altfel, comunicatul de „dezmintire” nu va fi decât încă o replică dintr-o piesă veche, deja jucată de actori dar fără happy end!